Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM vrea performanţă în Europa

Publicat in Romania Libera, joi 21 iunie 2012 ·

Echipa constănţeană a demonstrat că este cea mai bună echipă de handbal masculin din România şi acum vrea să se afirme şi pe plan european.

Căpitanul echipei campioane a României la handbal masculin, HCM Constanţa, Laurenţiu Toma, declara la finalul sezonului: „Am reuşit să ne impunem fără mari probleme în campionat.

Urmează un nou sezon de Liga Campionilor, unde sperăm să confirmăm. Practic, pe plan intern ne-am demonstrat valoarea, vrem ca şi în Europa să reuşim să devenim o forţă". Cucerirea trofeului Ligii Naţionale aduce după sine calificarea automată în grupele Ligii Campionilor, cea mai prestigioasă competiţie a handbalului la nivel de cluburi.

Formaţia de pe litoral se află la a şaptea participare în Liga Campionilor. De-a lungul acestor participări, Toma, Popescu şi compania şi-au trecut în palmares „victime" celebre precum FC Barcelona sau Montpellier.

Echipa franceză a fost învinsă de către HCM în cadrul celui mai bun sezon al ei în competiţia continentală. În 2009, gruparea de la malul mării reuşea să se califice în optimile întrecerii, ceea ce înseamnă că s-a aflat între cele mai bune 16 formaţii ale „bătrânului continent". Pe atunci, echipa constănţeană era condusă de către regretatul Zoran Kurteş.

Prima mutare făcută de către HCM a fost chiar la nivelul băncii tehnice. Constănţenii l‑au acontat pe selecţionerul Macedoniei, Zvonko Sundovski,la gruparea care la Europeanul de la începutul acestui an a reuşit să se claseze pe un incredibil loc cinci. Numele noului tehnician al echipei de pe litoral a fost făcut cunoscut chiar la sărbătorirea cuceririi celui de-al şaptelea titlu. Sundovski va veni la Constanţa în cursul săptămânii şi va perfecta, împreună cu oficialii formaţiei, lista de jucători care urmează să vină în această vară pe litoral.

HCM trebuie să îşi definitiveze lotul de jucători până la jumătatea lunii iu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 34 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 27 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 16 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 59 minute
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°