„Iartă-mă că put a dizolvant, am avut un pro bono pentru un prieten.“ M-a derutat complet. Îl ştiam avocat, nu zugrav. Amicul este un tip sofisticat, de bună-creştere, plin de bani, pentru că s-a specializat în numitul „drept comercial“. Adică se angajează, pe onorarii de sute de euro pe oră, să asiste marile corporaţii întru întocmirea de contracte sau achiziţii. Un yuppie român autentic. Ştiam că mai face şi pro bono, a ajutat o mulţime de oameni la ananghie, fără onorariile astronomice pe care le percepe multinaţionalelor. Dar… dizolvant?
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat „Păi, da, am un prieten care a făcut la dreapta pe un «interzis», i-au luat carnetul şi acum vin de la locul faptei, am şters cu dizolvant semnul, pentru ca mîine, la reconstituire, să arăt clar că respectivul indicator era ilizibil, să-i dea carnetul înapoi.“ Vă daţi seama ce rîs m-a pufnit. Mi-am amintit de filmele americane în care avocaţii aleargă după ambulanţe, poate le pică vreun caz de malpraxis. Mi-am amintit (e drept) şi de nefericitul accident în care a murit Teo Peter. Avocaţii puşcaşului marin (tot americani) au dovedit că indicatorul de „cedează“ nu este vizibil din cauza crengilor şi a frunzelor. Trec zilnic prin intersecţia de tristă amintire (Polonă cu Dacia). Indicatorul este tot acolo, tot greu de observat.
Tot din America îmi vine exemplul lui Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului. Prima oară cînd am ajuns în Marele Măr, a fost prin ’95. Jale! Pe strada 42 (relativ centrală, oareşicîtuşidepuţin!), curvele, peştii şi traficanţii de droguri erau din zece în zece metri (sau yarzi). Hotelul în care stăteam, pe numita stradă, era un loc relativ decent. Cu toate astea, la micul dejun, ne-am trezit în plin restaurant cu un nenea care încerca să ne vîndă Rolex-uri de aur (hehehe!) cu doar 10 dolari. Am r
