Deşi a trecut ceva vreme, nu te-ai schimbat. Ai rămas primar la Band, lucru care pe scenă nu-l arăţi, nu eşti afectat, aferat şi suficient. Şi lucrător cu chitara şi vocalbula în rest.
Eşti acelaşi, cu umor şi cu un românism transilvan neostentativ, discret-tricolor în majoritatea cântecelor tale etno-folk. De unde naiba le tot scoţi? Mereu apari cu ceva inedit de succes.
Fiindcă ştii trezi în ascultător acel sentiment de iubire faţă de pământ. Fără ostentaţii revanşarde, dar cu fermitate. Eşti pentru mine, alături de Vasile Mardare şi Cristi Buică, una dintre revelaţiile festivalului de folk şi poezie de la Siret FolkEver...
Manifestare anuală graţie poetului/folkist Ioan Mateiciuc. Da, Siret... Căci observam, prietene, că dacă ar fi să se marcheze folk-teritoriul românesc, acesta ar fi cantonat cu preponderenţă în oraşele mici. Municipii discrete şi cochete. Metropolele sunt invadate de manele şi prost-gust. La Siret am găsit, incredibil!, un oraş de conesseuri...
Evident, Siretul fu cea mai recentă capitală a folkului. Şi, pentru că s-a gemelat cu Cernăuţi, oraşul lui Eminescu, această Mică Vienă evocând vechiul Regat... cu arhitectura specifică epocii, de care noi, graţie „comunismului omenos", am fost „scăpaţi" prin barbaria demolărilor.
A sistematizării. Păcat că nu ai putut fi cu noi la Cernăuţi - nici tu nici Dinu Olăraşu - unde Dan Vană şi Ovidiu Scridon au făcut un succes remercabil. Şi, fiindcă tot amintesc de micile oraşe folkiste - gen Rădăuţi, Drăgăşani, Alexandria, apoi Târgu Jiul lui Viorel Gârbaciu, să nu uităm că vara asta, capitala folk va fi din nou un alt orăşel de frontieră, Calafat. Unde, caz unic la noi, se va desfăşura Tabăra naţională de folk. Sub oblăduirea lui Dan Vană.
Folkul va trece podul la Vidin... Apropo de capitale, cred că Band-ul tău, Mircea, e o capitală perpetuă a folk-rockului prin destoi
