Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întoarcerea lui Moş Gerilă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

La început vei crede că omul din faţa uşii e unul dintre cei ce lasă pliante pe clanţe, dar când îşi va ridica privirile spre tine, îl vei recunoaşte imediat.

Tocmai tristeţea celui care n-a primit niciodată un cadou, întipărită pe faţa lui, şi faptul că nu-şi seamănă deloc te vor face să-l extragi dintre miile de clone care, de cum dă luna decembrie, înotând în uniforme, barbă şi plete sau doar sub un fes roşu cu ciucure, spală parbrize, joacă în reclame, dansează la varietăţi.

Pe unde era să intre?, te întreabă. Prin priza de aer a hotei? Până şi Moşul are nevoie de un horn, de un ochi de geam lăsat deschis. Cum casele ne-au devenit fortăreţe, alarma ar fi sunat, iar agenţii de pază, văzând pe camerele de supraveghere un om cu un sac în spate, ar fi apărut îndată.

Aşa că te-a aşteptat în faţa uşii. De dragul trenuleţelor şi-al acuarelelor pe care ţi le-a adus cândva, îl vei invita înăuntru. Îţi va povesti cum, un timp, a încercat să reziste pe piaţă. Sacul lui nu era însă făcut din materiale reciclabile, iar vechile jucării aveau muchii, cu care copiii se puteau, Doamne fereşte!, decapita. Apoi, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor i-a rechiziţionat renii spre a-i reintroduce în habitatul natural, unde au fost sfâşiaţi în mod ecologic de lupi, iar el a fost trimis la training în Laponia. Acolo a învăţat să promită mult şi să ofere puţin, să lase sub brad mai degrabă pliante şi oferte, să aşeze cadourile astfel încât anumite mărci să apară clar în poza de familie. A fost instruit să nu-i mai întrebe pe copii dacă au fost cuminţi peste an, ci dacă părinţii lor s-au comportat bine, plătindu-şi datoriile la bancă şi la Fisc. Prea gras pentru a încuraja un stil de viaţă sănătos, prea generos pentru criza actuală, n-a rezistat.

A doua zi de dimineaţă, în maiou cu găurele şi mirosind a spray Favorit, îl vei găsi reparând vechea instalaţie el

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 17 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 46 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 38 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°