Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii a venit la Vaslui să convingă autorităţile să preia Spitalul Judeţean

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Decizia finală va aparţine, însă, consilierilor judeţeni care vor vota, săptămâna viitoare, preluarea sau nu a unităţii spitaliceşti.

Cu toate că până pe 10 iulie toate spitalele din ţară ar fi trebuit să fie predate autorităţilor locale, acest lucru nu s-a întâmplat. În acest moment, potrivit declaraţiei făcute de ministrul Cseke Attila în vizita la Vaslui, 90 % din unităţile spitaliceşti din ţară au fost predate cu acte-n regulă autorităţilor locale sau judeţene. Mai exact, dintr-un total de 373 de spitale doar pentru 334 s-au semnat procesele verbale de predare-primire.

Situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui rămâne, în continuare, incertă, deoarece ultimul cuvânt îl vor avea consilierii judeţeni.

„Eu înţeleg reacţia domnului preşedinte Mihalachi, tocmai de aceea am venit la Vaslui să discutăm. Am speranţa că la şedinţa de săptămâna viitoare (n.r. 30 iulie) consilierii vor vota pentru preluarea spitalului judeţean. Garantez că problema datoriilor acumulate până în luna martie va fi rezolvată la rectificarea bugetară din luna august, iar pentru celelate 3 luni există, oricum, un contract de finanţare pe care spitalul îl are cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate", a precizat Cseke Attila, ministrul sănătăţii.

Preşedintele CJ rămâne pe poziţii

De cealaltă parte, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Vasile Mihalachi este de acord ca spitalul să treacă în subordinea instituţiei pe care o conduce, dar cu condiţia ca toate datoriile să fie achitate în momentul semnării procesului verbal de predare-primire.

Citeşte şi Şefii judeţului refuză Spitalul de Urgenţe

„Nu eu decid dacă spitalul va fi preluat sau nu, ci consilierii judeţeni, deoarece ei sunt factorul decisiv. Eu doar pun în practică un proiect de hotărâre votat de colegii mei. Chiar şi dacă se va vota pentru preluarea spitalului mă voi lup

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°