Cea mai mândră paradă militară anunţată pentru 1 decembire este şi cea mai scumpă. Guvernul a apelat la Fondul de Rezervă şi a alocat peste 1 milion de euro pentru paradele şi ceremoniile militare organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat deja că în acest an, de Ziua Naţională, românii se vor bucura de cea mai grandioasă paradă militară din ultimii 20 de ani.
„În acest an se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 şi cred că un eveniment de o asemenea importanţă trebuie sărbătorit cum se cuvine. De aceea, în colaborare cu celelalte structuri ale statului — MAI, SRI, SPP şi toate celelalte instituţii care cooperează în vederea realizării acestui eveniment — vom realiza cea mai mare paradă militară de după '90“, declara recent Mircea Duşa.
Elementul de noutate constă în prezenţa militarilor din armatele SUA, Franţa, Polonia sau Turcia, care vor mărşălui alături de militari români. De asemenea, tehnica grea - tancul TR 85 M1 Bizonul, sistemul de artilerie Larom, Ghepardul, absente din parada anului trecut, vor putea fi admirate în acest 1 decembrie.
În jur de 30 de aeronave ale Forţelor Aeriene (avioane de lupta — MIG 21 Lancer, elicoptere IAR 330 Puma etc.) vor survola de 1 decembrie cerul capitalei.
Cheltuieli de peste 1 milion de euro
Ziua de 1 decembrie aduce cheltuieli pe măsură. Executivul alocă peste 1 milion de euro pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, suplimentând, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului, bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, SPP si SRI.
Potrivit Hotărârii de Guvern din 6 noiembrie privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea manifestărilor prilejuite de 1 Decembrie, aceste suplimentari bugetare, în valoare de 4.804.000 de lei, sunt destinate finanţării ch