Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flavus Investiţii - joint-venture cu Krammer&Wagner pentru construcţia mall-ului din Tractorul

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 iunie 2009 ·

Compania Flavus Investiţii, cea care deţine în proprietate platforma Tractorul, a încheiat un joint-venture cu firma austriacă Krammer&Wagner pentru realizarea primei faze a proiectului cartierului Coresi, acesta urmând să cuprindă un parc de retail şi un mall cu 100.000 de metri pătraţi închiriabili.

Potrivit lui Silviu Savin, administrator al Flavus Investiţii, austriecii vor asigura şi partea de dezvoltare şi de proiectare. Lucrările de construcţie la proiectul amintit vor începe la finele acestui an, prima fază a cartierului fiind evaluată la 150 de milioane de euro.

Investiţiile în cartierul Coresi sunt evaluate la 1,5 miliarde de euro. „Vom împărţi suprafaţa în cinci module, construcţia fiecărui modul urmând să dureze în jur de trei ani”, a declarat Silviu Savin, unul din cei doi administratori ai companiei Flavus Investiţii SRL, proprietara terenului pe care se întindea, până în urmă cu doi ani, uzina de tractoare.

Coresi se doreşte a fi cel mai mare proiect de regenerare urbană din sud - estul Europei şi presupune construcţia de clădiri de locuit, de birouri şi a mai multor centre comerciale. Savin a precizat că proiectul preconizează dezvoltarea a peste 6.000 de apartamente. Primul modul, care va cuprinde un mall, clădiri de apartamente şi de birouri, va necesita investiţii de aproximativ 150 de milioane de euro. Lucrările vor fi demarate în a doua parte a anului viitor. Clădirile de apartamente şi de birouri din primul modul vor fi finalizate în 2011, în timp ce mall-ul ar putea să fie operaţional încă din 2010.

Coresi va include şi un hotel cu o sală de conferinţe de 700 - 800 de locuri. Proiectul va fi finalizat, în întregime, peste 15 ani.

Cele 120 de hectare ale fostei uzine Tractorul reprezintă 10% din suprafaţa totală a municipiului Braşov. Doar 25 din cele 120 de hectare ale fabricii vor fi rezervate industriei. Platfor

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°