Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu SE OPUNE ca Geoană să fie numit Înalt Reprezentant al Guvernului: 'Inalt, inalt dar al cui?'

Publicat in Revista22, luni 25 noiembrie 2013 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a negat faptul că Mircea Geoană a fost numit Înalt Reprezentant al Guvernului, adăugând că se va opune unei astfel de decizii, informeaza Gandul.

„Nu cred că domnul Geoană a fost numit Înalt Reprezentant al Guvernului. Mă îndoiesc, nu e clar. Înalt, înalt dar al cui? Pentru cine şi faţă de cine?”, a spus Antonescu. Liberalul a precizat că pentru a fi numit în această funcţie, trebuia să existe o şedinţă de guvern.

Premierul Ponta a spus ieri că au existat discuţii privind numirea fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană, în această funcţie.

CITITI SI: Mircea Geoana a primit o functie pentru ca sa nu trebuiasca sa se mai mute din vila RA-APPS

Presa a relatat luni ca premierul Victor Ponta ii va oferi colegului sau de partid, Mircea Geoana, functia de "inalt reprezentant al Guvernului". Mircea Geoana se va ocupa de proiecte strategice si de diplomatie publica, potrivit Antena 3.

Fostul prezidentiabil PSD a declarat ca va accepta cu placere aceasta numire. "Sunt discutii despre diverse formule in care sa pot sa aduc diverse servicii tarii. (...) Daca va fi nevoie de mine, o voi face fara ezitare, doar sa fiu solicitat si sa pot sa dau bruma de experienta si de contacte pe care le am.

Daca este un loc in echipa il ocup cu draga inima si il fac cum am invatat ca se face treaba in politica", a declarat senatorul PSD.

Ponta: Simt nevoia unei persoane cu experienta si pregatirea lui Geoana

Informatia ca fostul presedinte al Senatului ar urma sa fie numit in functia de inalt reprezentant al Guvernului a fost confirmata de seful Executivului. Intr-o interventie la Antena 3, Victor Ponta a precizat ca simte nevoia unei persoane cu experienta si pregatirea lui Geoana.

"De mai mult timp am discutat cu domnul Geoana toate temele importante de politica externa

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Cine este Andrei Belousov / Serghei Lavrov rămâne în funcţia de ministru de externe

News.ro acum 14 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 18 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 13 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°