Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arpad Paszkany a luat pe doi lei Parcul Feroviarilor din Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 16 iunie 2010 ·

Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, situat nu departe de zona centrală a oraşului, va fi administrat în următorii 25 de ani de clubul de fotbal CFR Cluj. Acesta va plăti doar 1,19 euro pe metrul pătrat, preţ considerat un chilipir de specialiştii în afacerile imobiliare. Parcul Feroviarilor se întinde pe 5,3 hectare iat preţul anual pe care Paszkany îl va plăti pentru el este de doar 64.000 de euro.

Contractul de asociere dintre Compania Naţională de Căi Ferate „CFR“ S.A. - Sucursala Regionala CF Cluj şi Societatea Comercială S.F.C.„CFR 1907” S.A. Cluj a fost semnat în 2006, însă predarea terenului de 53.457 de metri pătraţi a fost făcută abia în urmă cu câteva zile. Motivul: Arpad Paszkany, finanţatorul clubului CFR Cluj a aşteptat sprijin financiar din partea Primăriei Cluj-Napoca. „Am fi vrut implicarea Primăriei pentru lucrările de reamenajare a parcului, mai ales că de noua investiţie va beneficia fiecare clujean”, motivează omul de afaceri.

Parcul devine bază sportivă

Potrivit contractului de asociere, Paszkany va plăti, lunar, circa 5.400 de euro, în următorii 25 de ani, adică aproximativ 64.000 de euro pe an. În schimb, el promite că va investi aici 1,5-2 milioane de euro, în amenajarea unei baze sportive. Aceasta va include două terenuri mari, cu gazon, de circa un hectar, două mai mici, de dimensiuni de 35x55 metri, şi alte două terenuri sintetice. Aici îşi vor desfăşura antrenamentele echipele de juniori şi tineret ale clubului.

Pe lângă terenuri, va fi amenajat şi un parc de joacă, unde accesul publicului va fi liber, la fel ca şi accesul în parcul propriu-zis. Potrivit finanţatorului CFR Cluj, când terenurile nu vor fi folosite pentru antrenamentele echipelor de juniori şi tineret, acestea vor fi închiriate amatorilor de fotbal. Paszkany a precizat însă că nu va face profit din baza sportivă.

Specialiştii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum o ora
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 49 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 21 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 45 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°