Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu: „E greu să mai apară alt Adi Mutu!“

Publicat in Adevarul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Căpitanul naţionalei spune că România trece printr-o criză de talente, iar cei care reuşesc să se transfere afară se lovesc de mentalitatea occidentală. Cristi Chivu a purtat un lung şi interesant dialog cu fanii lui Inter la postul TV al clubului milanez.

Cristi Chivu desprejocul său şi criticile din presă: „Ar fi ridicol să zic că nu-mi place să joc fundaş stânga, pentru că îmi place să joc fotbal, îmi place să simt încrederea antrenorului, a colegilor, a fanilor. Îmi place să-mi ajut echipa şi să câştig cu Inter.

Paradoxal, cu cât îmbătrânesc, parcă mi-e mai dragă tuşa. În bandă, simţi altfel totul: vocile de pe bancă, publicul. Din punct de vedere fotbalistic, îţi schimbă perspectiva, felul în care citeşti jocul. Jocul pe benzi e mult mai liniar, bazat pe fizic şi capacitatea de luptă.

Dacă îmi ajut echipa, pentru mine e bine, dar uneori, când citesc a doua zi notele din ziare mă pufneşte râsul. Citesc lucruri de genul «avansează mai puţin ca Maicon». Păi, Maicon e mereu în faţă, cineva mai trebuie să se şi apere! Fiind fundaş central de meserie, acela sunt eu!"

Faptul că marchează rar: „Mi-ar plăcea să mai dau şi eu goluri, dar nu-mi place să mă cert cu colegii. La loviturile din marginea careului avem deja patru-cinci executanţi în echipă. Mourinho îmi zicea mereu că o să dau odată un gol decisiv. Nu ştia când, dar era ferm convins că aşa se va întâmpla."

„Balonul de Aur" şi cum a votat: „Povestea e lungă. Nu ştiu dacă a contat valoarea sau realizările jucătorului. Dacă a învins valoarea, e clar că Messi ar mai putea câştiga zece ani de-acum înainte. Eu, ca şi căpitan al României, am votat pentru Sneijder, Xavi şi Robben.

Sneijder pentru că a câştigat tot la Inter şi pentru că a jucat cu Olanda în finala Cupei Mondiale. Xavi, pentru că a câştigat campionatul în Spania şi Cupa Mondială. Robben, pentru că a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 39 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°