Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Capitalei nu are autorizaţie de construire pentru lucrările din Piaţa Universităţii. Angajaţii municipalităţii au fost alungaţi de Poliţie

Publicat in Adevarul, miercuri 4 iulie 2012 ·

Mai multi angajati ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement din cadrul Primăriei Capitalei au început azi dimineaţă să demonteze gardurile şi băncile de lângă fântâna din Piaţa Universităţii, pentru lucrările de modernizare a zonei care au fost anunţate de municipalitate.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au plecat însă la venirea Poliţiei, deoarece nu aveau o autorizaţie pentru efectuarea lucrărilor, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

"Muncitorii firmei Tehnologica Radion care scoteau bordurile trotuarului din zonă au prezentat Poliţiei o autorizaţie pentru întreţinerea carosabilului şi a trotuarului. Autorizaţia precizează că nu se aplică pentru construcţii şi desfiinţări, pentru aceste lucrări fiind nevoie de o autorizaţie emisă în baza Legii construcţiilor 50/1991", se spune în comunicat.

Prin urmare lucrările anunţate de Primăria Capitalei de înlocuire a fântânii de la Universitate cu o alta nu au autorizaţie de construire, mai arată cei de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Aceştia mai afirmă că Ministerul Culturii nu a emis aviz pentru lucrări, care este obligatoriu întrucât terenul se află în zona de protecţie a Universităţii şi a Facultăţii de Arhitectură, monumente istorice.

"Desfăşurarea lucrărilor de demolare a fântânii şi de construire a alteia noi fără autorizaţie şi fără avizul Ministerului Culturii ar constitui faptă penală", spun cei de la Salvaţi Bucureştiul.

Mai multe organizaţii neguvernamentale contestă proiectul afişat de Primăria Capitalei pentru zona fântânii din Piaţa Universităţii din mai multe motive:

- nu a existat o consultare publică pentru o zonă simbol a Bucureştiului

- nu a existat un concurs de arhitectură şi urbanism pentru zonă, deşi Primăria Capitalei se angajase la un astfel de concurs în fata Ordinului Arhitecţilor

- amenajarea unei zone e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°