În anul 1958, doi emisari ai regimului comunist de la Bucureşti (fără mandat oficial expres) plecau la Paris să-l convingă pe Mitropolitul Visarion Puiu să revină în ţară. Fostul înalt ierarh al Bucovinei fusese condamnat la moarte - în contumacie - de Tribunalul Poporului, prin sentinţa din 26 febr. 1946. Acuzaţia: crime de război. Vom vedea mai jos ce fel de "crime" săvârşise prelatul. Nu e nicio îndoială, dosarul fusese fabricat de procurori la ordinul forţelor de ocupaţie, mai exact, al comisarilor sovietici, iar completul de judecată alcătuit, cum ştim, tot la ordin politic, nu a făcut decât să valideze ceea ce i se dictase. Trecuseră 12 ani de exil pentru mitropolit. Cine erau cei doi trimişi, într-un fel, cu mandat de la vârful conducerii de partid şi de stat, se presupune - logic, având în vedere greutatea misiunii -, chiar de la Gheorghiu-Dej.
Să ne întoarcem însă în timp şi să zăbovim foarte puţin asupra biografiei Mitropolitului Visarion Puiu, un nume aproape necunoscut, fie şi în rândul multor slujitori ai altarului ortodox din această ţară. Un nume interzis în anii dictaturii comuniste, în ţara sa, pe care a slujit-o cu rar devotament, credinţă şi pricepere pastorală, un nume pus la index de B.O.R., nici acum reabilitat de Justiţia română (democratică?). A rămas "criminal de război", "trădător", "duşman al poporului" etc.
Victor Puiu s-a născut la Paşcani, pe 27 febr. 1879, aşadar, cu un an înainte de marele prozator, care i-a fost prieten o viaţă, a învăţat primele patru clase primare cu acelaşi dăruit dascăl, Domnu Trandafir, face Seminarul Teologic la Roman, unde îl are profesor de română pe scriitorul Calistrat Hogaş (caracterizat de fostul elev "sever şi drept", aşa cum a fost şi părintele Visarion toată existenţa sa pământească), urmează apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti şi în anii 1907-1908 Academia Teologic