Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a dublat cota în şase luni şi poate fi următoarea LOVITURĂ dată de Hagi în fotbal! “Vreau să joc la Juve!” Transferul care l-ar pune în umbră pe Gabi Iancu

Publicat in Pro Sport, vineri 28 decembrie 2012 ·

Visează la Juventus, iar idolul său este Andrea Pirlo. A plecat la 17 ani de la Timişoara pentru a scrie istoria alături de Viitorul Constanţa, iar în prezent a devenit unul din fotbaliştii de bază în echipa „Regelui” Hagi. Romario Sandu Benzar are în prezent 20 de ani şi a jucat deja 12 meciuri în Liga I, marcând de două ori.

Când ai început să joci fotbal, te gândeai că vei ajunge aşa repede în Liga I?

Mă aşteptam să se întâmple asta după ce am ajuns la Viitorul. Am simţit că vom ajunge în Liga I.

Cum a decurs întâlnirea cu Gică Hagi? Vă ajută cu sfaturi?

Când l-am văzut prima data nu ştiam ce să-i spun, din cauza emoţiilor. Ne ajută mereu cu sfaturi. Ne povesteşte multe întâmplări din cariera lui. Ne motivează să fim cei mai buni.

Ai marcat de două ori în Liga I. Crezi că vrei rămâne printre primii din echipă?

Am avut şansă să înscriu, pentru că nu am jucat în toate meciurile, iar în meciul cu Dinamo ştiam că trebuie să fac ceva diferit, să am continuitate.

Ce înseamnă pentru tine să ai doi oameni ca Hagi şi Dică în această echipă?

E o onoare să mă aflu la echipa lui Gică Hagi, la fel cum acelaşi respect îl port şi pentru Dică. Sunt doi oameni care ne ajută mereu cu sfaturi... ne încurajează mereu.

Ce îţi propui pentru anul 2013?

O clasare cât mai în fruntea clasamentului cu Viitorul.. şi poate chiar un transfer (râde)..

La ce echipă visezi să ajungi şi ce jucător preferat ai?

Mi-aş dori să joc pentru Juventus, iar ca jucător îmi place unul de al lor, Andrea Pirlo.

Romario Sandu Benzar

Născut: 26.03.1992, Timişoara

Poziţie: Mijlocaş Central

Goluri: 2 (Viitorul – Dinamo 1-1, Turnu Severin – Viitorul 2-2)

Cotă piaţă: 600.000 euro, conform transfermarkt.de (în august era cotat la 250.000 de euro)

Visează la Juventus, iar idolul său este Andrea Pirlo. A pl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 45 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 14 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 23 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 20 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°