Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postasii ameninta cu greva de avertisment

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 23 ianuarie 2002 ·

Ei sint nemultumiti de faptul ca, in acest an, nu pot beneficia de majorari salariale. Protestele ar putea avea loc in februarie Odata cu negocierea contractului colectiv de munca pentru anul 2002, Federatia Sindicatelor Posta Romana a constatat ca nu poate negocia o eventuala crestere a salariului. Aceasta situatie este o consecinta a aparitiei, in "Monitorul Oficial", a unui ordin emis in octombrie 2001, de Ministerul Finantelor Publice si de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, pentru intarirea disciplinei economico-financiare. "Pe lista anexa a ordinului, apare si Compania Nationala Posta Romana, desi aceasta nu are nici arierate, nici datorii la bugetul de stat sau la cele locale. Prin aceasta masura, cele doua ministere au dispus ca, la elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli, sa se utilizeze indicele de inflatie de 26% in ceea ce priveste veniturile anului 2002, iar la dimensionarea fondului de salarii, un indice maxim de crestere de 22%, concomitent cu diminuarea numarului de salariati. Federatia noastra a constatat cu profunda nemultumire ca Posta este monitorizata la fel ca alte intreprinderi cu capital majoritar de stat, cu care nu poate fi comparata, deoarece nu primeste subventii publice, si-a achitat intotdeauna toate obligatiile legale fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, a realizat intotdeauna profit, pentru care a platit corect impozitul cuvenit. Daca nu vom reusi sa ajungem la o intelegere cu cele doua ministere, ne vedem nevoiti sa declansam greva de avertisment. Vom evita mitingurile, marsurile de protest", ne-a declarat Dumitru Turcu, presedinte al Federatiei Sindicatelor "Posta Romana" - filiala Braila. Potrivit acestuia, salariul mediu brut din acest sector a fost, in 2001, de 3.390.000 lei, in timp ce salariul mediu brut pe tara era de 4.190.000 lei. Postasii sint decisi sa faca toate de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 39 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°