Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tânără de 21 de ani a orbit după ce a băut alcool contrafăcut

Publicat in Gandul, marți 31 ianuarie 2012 ·

O britanică a orbit după ce a consumat vodca contrafăcută. Lauren Platts, o tânără de 21 de ani, a cumpărat o sticlă cu băutură spirtoasă, ce costa doar 7 euro, pe care chiar vânzătorul i-a recomandat-o în glumă că fiind atât de tare încât o va lăsa fără vedere, relatează Daily Mail.

Deşi pe moment a fost amuzată de "recomandarea" primită, lui Lauren i s-a făcut rău imediat ce a băut câteva înghiţituri din băutura pe care a amestecat-o cu limonadă. Fata băuse un sfert din sticla de băutură înainte de a ieşi în oraş cu prietenii. A doua zi, dimineaţă, a constatat şocată că vede în ceaţă, vomită şi are migrene.

Chiar şi acum, la două luni după incident, tânăra încă mai are de probleme cu vederea. "Am mers la magazin şi am cerut nişte vodcă ieftină, aşa cum am mai făcut. Cea pe care am cumpărat-o eu se afla pe un raft la vedere şi costa 7 euro. O băutură accesibilă, dar nu îndeajuns de ieftină ca să îi pun la îndoială calitatea", povesteşte afectată Lauren.

"Bărbatul din spatele tejghelei mi-a dat-o şi mi-a spus în glumă că mă va orbi la cât este de tare. Atunci am râs, dar acum îmi vine să plâng, după ce constat că acest lucru chiar s-a întâmplat. Am băut cam un sfert de sticlă, amestecată cu limonadă, înainte să ies în oraş cu prietenii. Când ne-am uitat la timbru am văzut că acesta era acoperit, dar nu ne-am făcut griji, pentru că aveam încredere în locul de unde am cumpărat-o. Când m-am trezit a doua zi, aveam cea mai puternică durere de cap, cum nu mai avusem după nicio petrecere. Vedeam în ceaţă, vomitam şi nu puteam mânca sau bea nimic. A doua zi, vâzând că mă simt la fel de rău, mă gândeam dacă am să-mi revin vreodată", mărturiseşte cu tristeţe Lauren Platts.

Aceasta povesteşte despre experienţa în urma căreia s-a ales cu tulburări de vedere şi cu pierderea temporaraă a vederii periferice. Pentru ea este un chin acum traversar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°