Într-adevăr, acest 1-4 cu olandezii e exagerat, tras de păr. Meritam să pierdem, dar mai strîns, la o diferență mai mică. A hotărît însă și norocul, care le-a surîs oaspeților și ne-a părăsit pe noi. Haideți să ne aducem aminte cum l-a salvat bara pe Stekelenburg la șutul lui Torje din lovitură liberă și cum, 4 minute mai tîrziu, mingea i-a păcălit la poarta cealaltă pe Tătărușanu și pe Tamaș. Astfel, în loc de 1-0, s-a făcut 0-1, deschiderea scorului însemnînd începutul sfîrșitului pentru băieții lui Pițurcă.
Pe lîngă lipsa șansei, ne-au dezavantajat și arbitrii! Nu m-aș grăbi să pun însă înfrîngerea în cîrca lui Thomson, un “central” slab, nu neapărat rău intenționat. Unul mediocru, de duzină. El a gafat ca un diletant în minutul 81, cînd n-a sancționat faultul comis în careu de Martins Indi la Adi Popa, penalty clar, în afara oricărui dubiu!
Mai departe, a fost 11 metri la intrarea lui Tamaș asupra lui Narsingh. Indiferent ce nume i-am găsi, neglijență, imprudență sau forță disproporționată, intervenția era de sancționat. Căutînd să-i temperez pe cei dezlănțuiți contra lui Thomson, le-aș atrage atenția că scoțianul putea să-l elimine pe Bourceanu încă din minutul 16 și trebuia să-l elimine pe Tamaș spre final, pentru al doilea cartonaș galben. În varianta în care și-ar fi propus să ne ardă, Craig Thomson n-ar fi lăsat să treacă fazele respective. Dimpotrivă, le-ar fi exploatat, s-ar fi folosit de ele.
Ca să închei discuția despre arbitraj, remarc că, deși îndreptățiți să protesteze, băieții noștri n-au sărit cu gura după meci. Spre lauda lor, asemenea lui Pițurcă, ei nu s-au repezit. Au înghițit în sec și au păstrat măsura.
Cu toate că ne-a întristat, eșecul de marți seara a avut și o calitate deosebită, ne-a readus cu picioarele pe pămînt, ne-a întors la realitate. Ne-a lămurit că războiul pentru cîștigarea grupei nu-i doar prea dur, ci ș
