Sincer să fiu m-am cam săturat de aceleaşi figuri care reprezintă de mai bine de vreo 15 ani interesele a ceea ce continuăm să considerăm a fi sindicatele.

Acestea s-au născut pe vremea lui Marx şi şi-au continuat existenţa fără a ţine cont de schimbările care s-au produs în societatea modernă, unde tranşeele dintre exploataţi şi exploatatori au făcut loc unor simboluri mai nuanţate.

Atâta timp, însă, cât vom continua să aplicăm lucrurile prin prisma luptei de clasă, vom avea parte de figuri asemeni aceleia a dlui Bogdan Hossu. Acesta, preocupat de soarta sindicaliştilor săi în situaţia de criză, tot mai acută, îşi scormoneşte mintea şi găseşte soluţii care te lasă perplex. În viziunea domniei sale, o modalitate de apărare a intereselor salariaţilor ar putea fi aceea a desfiinţării drepturilor de autor. Potrivit filosofiei dlui Hossu, vreo 200.000 de persoane s-ar prevala de o atare condiţie pentru a fi plătiţi cu evitarea unor taxe. Şi enumeră aici notarii, contabilii şi arhitecţii, care prosperă în dauna altor categorii.

Procedeul pe care-l foloseşte dl Hossu este comun aceluia de care uzează, prin tradiţie, bărbaţii înşelaţi de neveste: scoaterea patului din casă şi aruncarea lui la gunoi! Orbit de mulţimea notarilor, arhitecţilor şi contabililor, dl Hossu nu-i mai vede pe actorii, muzicienii, oamenii de cultură în general, regizorii sau ziariştii care îşi „vând” produsul talentului sau aptitudinilor, un produs care nu poate fi cuantificat în maniera marxistă a producătorului tradiţional de pantofi. Dacă premierul Boc va asculta sugestia dlui Hossu, atunci toate aceste categorii de performanţă ar trebui să se încoloneze în faţa biroului de plasare, aşteptând să fie angajaţi cu program standard de opt ore în care să producă atâtea articole, scenarii, tablouri sau cronici câte vor fi prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Ce n-a sesizat n