Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Didi şi Cadu, atuurile CFR-ului în Europa League

Publicat in Adevarul, vineri 12 iunie 2009 ·

Atacantul brazilian Cleidimar Didi şi căpitanul Ricardo Cadu au revenit la pregătiri, după absenţe de aproape patru luni şi vor putea fi din nou pe teren, în Europa League CFR a suferit mult în acest sezon, accidentările fiind unul dinte cele mai importante motive pentru care echipa nu a mai reuşit evoluţiile din sezonul trecut. În perioada în care Ioan Andone pregătea echipa din Gruia, Didi era cel mai prolific atacant „vişiniu” şi unul dintre piesele de rezistenţă în angrenajul „Fălcosului”.

Adus la Cluj în luna ianuarie a anului 2007 de la gruparea portugheză Pacos Fereira, Didi şi-a demonstrat calităţile, dar apoi viaţa s-a transformat într-un coşmar. Accidentat în etapa a 19-a a sezonului trecut, la Timişoara, Didi s-a recuperat la clinica de la Bologna şi s-a întors după patru luni la Cluj. A reuşit să prindă finalul de campionat, deşi nu era în forma care l-a consacrat.

Luna octombrie  a anului trecut avea să fie din nou cu ghinion pentru unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti „ceferişti”. S-a accidentat grav, într-o partidă cu proaspăta campioană, Unirea Urziceni, suferind o ruptură a ligamentelor încrucişate ale genunchiului stâng şi a lipsit de pe teren aproape şase luni din acest motiv. La antrenamentul de ieri, cei câţiva fani ai „vişiniiilor”, au avut din nou ocazia să-l vadă pe gazon pe fotbalist, după ce în ultima perioadă a stat doar prin clinici, la Porto sau prin Rio de Janeiro.

Căpitanul, din nou pe teren

Ricardo Cadu, unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din România, a suferit o accidentare dură în partida cu Rapid, din etapa a 20-a şi a ratat întreg sezonul. Lipsa căpitanului s-a simţit, improvizaţiile cu Alcantara sau Viera dovedindu-se în multe moment neinspirate.

Mai mult, Andre de Sousa, care făcea un cuplu excelent cu Cadu, a început să gafeze din ce în ce mai des. A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°