Stimularea creşterii salariilor în sectorul privat prin creşterea salariului minim, întrucât sunt mai mulţi angajaţi la privat plătiţi cu salariul minim, ar putea duce la reducerea inegalităţii între salariile dintre public şi privat, potrivit unor analize făcute de Blocul Naţional Sindical (BNS), informează Mediafax.
Creşterea salariilor din sectorul public de la 4,8% din PIB în 2004 la 8,4% în 2008 şi 9,5% în 2009 pe fondul scăderii PIB în acel an, a adus mai multă inegalitate în sectorul public. Impactul scăderii salariilor în sectorul public în 2010 se concretizează într-o reducere a discrepanţei salariale public-privat, se arată în studiul BNS, prezentat luni de economistul Liviu Voinea.
Există un anumit grad de inegalitate între remuneraţiile din sectorul public şi cele din sectorul privat, există de fapt o inegalitate mai mare în interiorul sectorului public. O scădere a tuturor salariilor din sectorul public cu acelaşi procent nu remediază această inegalitate, ci, din contră, o adânceşte, potrivit BNS.
Reforma salariilor trebuie să ia în considerare pe cei cu salarii mari şi foarte mari din sectorul public şi care nu fac în prezent obiectul Legii salarizării unitare; să reducă numărul angajaţilor cu funcţii de conducere (care sunt şi mai bine plătiţi); să permită accesul salariaţilor de la stat cu salarii mici la salariile din proiectele finanţate cu bani europeni, în afara legii salarizării unitare (salariaţii să poată opta pe o perioadă determinată pentru salariile din fonduri europene, eliberând astfel de cheltuieli şi bugetul public). În acest fel se pot reduce inegalităţile cele mai grave de salarizare, şi anume acelea din interiorul sectorului public, a explicat Voinea.
Sectorul public concentrează aproximativ 21 la sută din forţa de muncă, iar fondul total de salarii este de 25% din cheltuielile bugetare. În Marea Britanie, sec