Noi documente (note, referate, rapoarte) publică, în Literatura română şi cenzura comunistă (1960-1971), Editura Albatros, Marin Radu Mocanu, despre ale cărui cercetări în arhive am mai vorbit. Cartea interesează prin materialul brut reprodus; ar fi fost mai bine dacă autorul nu s-ar fi ambiţionat să scrie şi o prefaţă (sau dacă prefaţa ar fi fost scrisă de altcineva). M-au frapat, de data aceasta, observaţiile cenzorilor legate de caracterul "erotic" al unor texte. Pentru cititorul tînăr de azi, care ia din librării cărţi de Houellebecq, Gheorghe Crăciun ori Charles Bukowski, astfel de observaţii par de domeniul absurdului. Nu e vorba numai de pudibonderia afişată întotdeauna de regimul comunist; vedem mai ales cît de numeroase şi de puternice erau tabů-urile ce funcţionau atunci, şi asta într-o perioadă (sfîrşitul anilor '60) care, în Occident, era una a "revoluţiei sexuale". În cazurile cu adevărat grave, acolo unde miza era înainte de toate politică, erotismul este incriminat şi socotit drept simptomatic pentru întreaga viziune profund greşită a autorului. Referatul la Ostinato al lui Paul Goma, roman respins de cenzură, se încheie prin semnalarea a "numeroase expresii triviale, paragrafe obscene care culminează cu o scenă de homosexualism". Nu alta e soarta celuilalt roman al lui Goma, Uşa, trimis spre publicare tot prin 1970. Nota semnalează "expresii şi situaţii triviale", "scene de erotism excesiv, cele patru eroine manifestînd o deosebită preocupare erotică". Unul din personaje, Florica Iosub, "a avut la o vîrstă fragedă o fetiţă - Svetlana - cu un ilegalist, într-o casă conspirativă, în închisoare a practicat un fel de masturbaţie, a suferit toată viaţa din cauza temperamentului mai ponderat al soţului ei". Din rezumatele cenzorilor e greu totuşi să-ţi dai seama cît de "toride" sînt textele şi unde se află pragul care, o dată depăşit, antrena resping