Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Domonco, unul dintre candidatii la functia de presedinte al PSD, a fost suspendat din partid pentru sase luni

Publicat in HotNews, sâmbătă 20 februarie 2010 ·

Conducerea organizatiei municipale Dorohoi a PSD a decis, prin vot, suspendarea din partid, pe o perioada de sase luni, a lui Ioan Domonco, care s-a inscris pentru functia de presedinte al formatiunii, transmite Agerpres. Presedintele organizatiei, Dorin Alexandrescu, a declarat ca Domonco a fost suspendat pentru ca afecta imaginea PSD prin actiunile sale.

"Domnul Domonco nu a prezentat un program, apoi nu are anvergura politica. A mai facut asemenea demersuri pentru functia de premier. Propunerile delegatilor au fost, in primul rand, nesustinerea candidaturii, iar in al doilea rand suspendarea calitatii de membru pe o perioada de sase luni, care s-a si votat", a declarat Dorin Alexandrescu pentru Agerpres.

Ioan Domonco este acuzat ca "a incercat sa isi faca imagine pe seama partidului, lucru pe care membrii filialei nu l-au considerat a fi normal, corect si loial".

Suspendarea din partid il impiedica pe Ioan Domonco sa candideze pentru sefia PSD. Acesta sustine, insa, ca nu a primit nicio comunicare scrisa privind decizia de suspendare. Conducerea organizatiei municipale Dorohoi a PSD a decis, prin vot, suspendarea din partid, pe o perioada de sase luni, a lui Ioan Domonco, care s-a inscris pentru functia de presedinte al formatiunii, transmite Agerpres. Presedintele organizatiei, Dorin Alexandrescu, a declarat ca Domonco a fost suspendat pentru ca afecta imaginea PSD prin actiunile sale.

"Domnul Domonco nu a prezentat un program, apoi nu are anvergura politica. A mai facut asemenea demersuri pentru functia de premier. Propunerile delegatilor au fost, in primul rand, nesustinerea candidaturii, iar in al doilea rand suspendarea calitatii de membru pe o perioada de sase luni, care s-a si votat", a declarat Dorin Alexandrescu pentru Agerpres.

Ioan Domonco este acuzat ca "a incercat sa isi faca imagine pe seama p

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 34 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 51 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°