Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Ovidius a participat la Forumul Iniţiativei ,,Academic Impact" a ONU

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 17 august 2011 ·

Reprezentanţi ai Universităţii Ovidius şi ai Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) au participat, în perioada 9-12 august, la lucrările Forumului Iniţiativei ,,Academic Impact" a Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNAI), organizat la Seul de Consiliul pentru Educaţie Universitară din Coreea. La forum au luat parte rectorii universităţilor din Republica Coreea şi reprezentanţi ai comunităţii academice din mai multe ţări, alături de reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale cu preocupări în domeniu: UNESCO, OECD, NASA. RUMN, în calitate de instituţie coordonatoare a activităţilor UNAI în domeniul dezvoltării durabile, a fost reprezentată de Directorul Secretariatului Internaţional Permanent al RUMN, prof. univ dr. Eden Mamut, de la Universitatea Ovidius.

De asemenea, colectivul de studenţi care lucrează sub îndrumarea acestuia a fost reprezentat de preşedintele Asociaţiei Studenţilor de la Universitatea Ovidius din Constanţa, Alexandru Stanciu. Lucrările forumului au fost deschise de către Secretarul General al ONU, Excelenţa Sa, Ban Ki Moon, care a făcut o sinteză a activităţilor derulate sub egida UNAI de la lansarea acestei iniţiative, în noiembrie 2011. În discursul său, prof. univ dr. Eden Mamut a prezentat strategia şi activităţile derulate de RUMN pentru constituirea şi dezvoltarea Centrului UNAI de la Constanţa dedicat coordonării activităţilor în domeniul dezvoltării durabile. Astfel, în luna martie, cu prilejul celei de a 50-a Aniversări a Universităţii Ovidius, a fost organizată Conferinţa Internaţională „Education and Governance for Sustainable Development". Tot atunci a fost lansat portalul www.unai-sustainability.org şi au fost selectate proiectele prioritare. Platforma portalului, concepută şi realizată de un colectiv de specialişti constănţeni, coordonaţi Eden Mamut, a fost definită ca platformă standard pentru toate cele zece C

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°