Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lunca Jiului va redeveni paradisul de acum 20 de ani

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Investiţia se ridică la peste 10 milioane euro şi ar trebui finalizată în 13 luni Forfotă mare azi-dimineaţă în Lunca Jiului din Bănie. Peste 100 de angajaţi ai Delta ACM, societatea care a câştigat licitaţia pentru modernizarea parcului, trebăluiau de dimineaţă în diferite zone din Luncă. Se turna beton pe alei şi se nivela zona în care trebuie construit terenul de tenis cu piciorul. Practic, într-un an zona ar trebui să fie înţesată de bazine de înot pentru adulţi şi copii, platforme de sărituri, canale de apă, tobogane cu apă, altfel spus, un adevărat Aqualand de Mamaia.

Zona de agrement destinată copiilor va avea tema „Piraţii din Caraibe“, iar micuţii se vor putea d0electa în barca de piraţi cu tobogan, în crocodilul gigant, tunul cu apă, sau insula piraţilor cu tobogan.

În plus, craiovenii vor putea practica în Luncă volei, tenis cu piciorul sau fotbal pe plajă pe terenuri special amenajate în acest sens. Piscinele şi bazinele de înot vor fi dotate cu vestiare şi duşuri, iar în imediata apropiere, oamenii care vor veni aici să se distreze vor putea lua masa la unul din restaurantele ce vor fi amenajate în parc. Şi spaţiul verde din Luncă va fi reamenajat, plantându-se aici arbori şi gazon.

Craiovenii, încântaţi de proiectul Aqualand-ului

Craiovenii spun că ideea parcului de distracţie din Luncă este una binevenită, mai ales că în Bănie sunt puţine locuri unde se poate distra la un loc toată familia. Anda Girgore, studentă în Bănie, ne-a spus că abia aşteaptă să vină aici cu prietenii pe timp de vară şi că parcul va atrage mii de tineri din zona Olteniei.

„Am fost anul trecut la Mamaia, la aqualand dar este foarte scump. Pentru cei care nu îşi permit să meargă la mare şi cu atât mai puţin să dea milioane pentru o zi de distracţie, vor putea veni aici. Sper totuşi să nu se distrugă aşa repede

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°