Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norina Forna va primi si 16 ha peste drum de Metro

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 11 martie 2010 ·

Dupa ce primeste 640.000 de euro despagubiti de la stat ADS i-a propus acordarea terenului pe amplasamentul SC Agromixt SA Miroslava. Forna trebuie sa mai primeasca si 642.000 euro ca despagubiri pentru intirzierea punerii in posesie. In schimb, ar urma sa achite contravaloarea viei si pomilor de pe terenul primit. Dosarul de fond funciar care a dus la arestarea prefectului Radu Prisacaru pare aproape de finalizare. Dupa ani de aminari si procese in instante interne si internationale, sotii Forna sint aproape de a primi 16 hectare in coasta Iasului. La acest teren se adauga si 642.000 de euro, bani pe care statul roman a fost obligat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa ii plateasca drept despagubiri pentru nerespectarea dreptului de proprietate. Totusi, pentru a primi terenul propus de autoritati, familia Forna va trebui sa scoata si ceva bani din buzunar. Potrivit reprezentantilor Agentiei Domeniilor Statului, s-a ajuns la un acord cu sotii Dorin si Norina Forna cu privire la terenul care le va fi retrocedat. Suprafata insumind 16 hectare propusa spre retrocedare se afla vizavi de Metro si este impartita in mai multe parcele. "Practic, acum se pune in aplicare o hotarire a Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF, n.r.) din 2006, prin care familiei Forna i s-a validat dreptul de proprietate pe 16 hectare in Miroslava. Pe 9 februarie am facut protocolul de delimitare, care este semnat si de primaria Miroslava", a precizat Florin Diaconu, directorul delegat al ADS. Terenul propus si acceptat de familia Forna a fost luat de la un concesionar, SC Agromixt SA Rediu, terenul fiind partial ocupat de livezi si vii. "Momentan intreg dosarul este la domnul Forna, care trebuie sa mearga cu anexa 42 la Agromixt fie pentru a achita investitia facuta in vii si livada, fie pentru a gasi o alta solutie", a precizat Diaconu. In ciuda informatiilor de la ADS, pozitia Miroslave

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°