Linia de cale ferată Oraviţa-Anina a fost scoasă la licitaţie, dar nimeni nu a fost interesat. Liderii de sindicat din CFR spun că dacă şi următoarea licitaţie va rămâne fără rezultat, ruta ar putea fi închisă
Cea mai veche linie ferată montană de pe teritoriul actual al României este scoasă din nou la licitaţie de către Societatea Naţională CFR SA. La prima licitaţie de la Bursa Română de Mărfuri, care a avut loc în octombrie 2012, niciun operator de turism nu a fost interesat.
Licitaţia a fost reluată pe 29 mai, însă nici de această dată nu s-a găsit cineva interesat pentru a închiria linia Oraviţa-Anina, pe o durată de patru ani, cum este stipulat în ofertă. Ca atare, CFR este nevoită să reia licitaţia, iar în cazul în care nu va va avea niciun rezultat, urmează să renunţe la această rută.
„CFR SA şi CFR Călători au atenţionat că, dacă în urma licitaţiilor nu se găsesc doritori, vor fi nevoite să închidă ruta. Există încă două soluţii pentru salvare. Una e la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, care a spus că ne ajută cu bani de la buget, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat până acum. Şi cealaltă este cea a turiştilor. Dar noi suntem specialişti în a ne dărâma monumentele, nu să profităm de ele“, a declarat Ioan Boloş, lider sindical al Regionalei CFR Timişoara.
Printre obligaţiile prevăzute în contractul de închiriere se află şi preluarea şi păstrarea, de către operatorul economic care ar câştiga licitaţia, a personalului CFR existent. Pe secţiunea Anina-Oraviţa îşi desfăşoară activitatea 77 de persoane.
Între cele două oraşe există deocamdată doar două curse pe zi, dus-întors, însemnând patru drumuri, iar numărul călătorilor ajunge la maximum cinci pe cursă. Costul unui drum este de 5,2 lei de persoană, iar grupurilor organizate, mai mari de zece persoane, li se pot aplica reduceri la casierie.
@N