Ancheta care-i vizează pe medicii şi farmaciştii ce îşi făcuseră un obicei în a stoarce bani de la stat folosind reţete false a scos la iveală amănunte mai mult decât interesante. În goana după profituri cât mai mari, respectivii au eliberat reţete medicale scumpe chiar şi pentru persoane care nu mai sunt demult printre cei vii! Ancheta care-i vizează pe medicii şi farmaciştii ce îşi făcuseră un obicei în a stoarce bani de la stat folosind reţete false a scos la iveală amănunte mai mult decât interesante. În goana după profituri cât mai mari, respectivii au eliberat reţete medicale scumpe chiar şi pentru persoane care nu mai sunt demult printre cei vii!
Jaful de care este responsabilă gruparea medici-farmacişti îşi are începuturile undeva prin luna martie a anului trecut. De atunci, indivizii s-au folosit, într- o reţea care a funcţionat perfect, de reţete false, care le-au adus profituri uriaşe. Cu gândul la obţinerea unor sume din ce în ce mai mari, medicii au eliberat reţete compensate chiar şi pentru morţi, oameni pe care nu au mai catadicsit să-i verifice în sistemul medical!
De exemplu, fie pentru o reţetă eliberată cu datele unui om sănătos tun, care nici măcar nu a trecut pe la cabinet pentru a fi consultat, fie pe numele unui mort, act care intra apoi în circuitul financiar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), farmacistul primea şpagă între trei şi cinci la sută din valoarea prescripţiei medicale false. Aşa se face că un farmacist “priceput” câştiga pe lună peste 10.000 de lei.(n.r.- salariu, bonusuri oferite de farmacie pentru nivelul ridicat de vânzări de medicamente şi procentele de mită).
Prejudiciul stabilit până în acest moment este de 400.000 de euro, iar vinovaţii pot sta după gratii până la 15 ani pentru înşelăciune şi spălare de bani. Controlul financiar, care continuă, a vizat şase-şapte farmacii din Capitală.
Cu