Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul director executiv al echipei Dinamo a zdrobit cu bolidul un pieton

Publicat in Libertatea, duminică 24 octombrie 2010 ·

Deşi Dinamo a câştigat meciul de la Bistriţa, vineri a fost o zi cu ghinion pentru unul dintre conducătorii dinamovişti. Mircea Copaci, directorul executiv al clubului, a lovit mortal cu maşina un pieton.

Accidentul a avut loc în jurul orei 20.45, pe şoseaua Pipera-Tunari, în Ilfov. Aflat la volanul unui Audi A8, Mircea Copaci a zdrobit cu bolidul său un bărbat de aproximativ 30 de ani. Tânărul, după cum susţine Copaci, a trecut în fugă strada, printr-un loc în care nu era nici o trecere de pietoni.

Directorul de la Dinamo le-a spus oamenilor legii că nu a mai avut timp să reacţioneze pentru a evita tragedia. Poliţiştii de la Rutieră din Ilfov l-au testat pe Mircea Copaci şi au stabilit că acesta nu consumase alcool. În schimb, unele surse din INML susţin că victima ar fi fost în stare de ebrietate. Toate circumstanţele producerii accidentului, precum şi viteza cu care circula dinamovistul vor fi stabilite în urma unei expertize tehnico-judiciare.

Rămân afectat psihic»

Acum, Mircea Copaci este cercetat penal pentru ucidere din culpă. “Normal că rămân afectat psihic după acest accident, dar există destui martori care au văzut că acel om a consumat băuturi alcoolice. Nu vreau să transform într- un argument faptul că victima nu a traversat pe unde trebuie”, a precizat, pentru GSP, Mircea Copaci.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 4 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 9 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°