Dintre cei sase autori ai volumului colectiv Tablou de familie (1995), Svetlana Carstean, adica singura voce feminina, a avut cea mai discreta evolutie in deceniul care a urmat. Razvan Radulescu, T.O. Bobe, Cezar Paul-Badescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut si-au castigat - in aceasta ordine - notorietatea, alergand pe culoare diferite, dar pastrand amintirea si solidaritatea blockstart-ului comun.
Pe Razvan Radulescu, T.O. Bobe si Cezar Paul-Badescu ii gasim grupati in numarul dedicat de revista Dilema lui Eminescu, semnand texte de aceeasi categorie ("iconoclaste"), chiar daca nu si de acelasi calibru. In schimb, Svetlana Carstean a avut nesansa de a deveni personaj in romanul autofictional si mizerabilist (gurile rele spun chiar: mizerabil) Luminita, mon amour al fostului sot, Cezar Paul-Badescu. Dupa un lung si destul de chinuitor interval, poeta iese acum, in fine, la lumina, debutand editorial cu volumul de autor Floarea de menghinaa.
Atunci cand cartile nu apar chiar in momentul lor literar, cititorul simte imediat defazarea. Peste Floarea de menghina, amplul poem titular, se suprapune o alta sensibilitate, a promotiei aparute si afirmate la sfarsitul anilor '90: tinerii furiosi milenaristi. Nu numai ca biografismul lor, de criza si ruptura, de convulsie si explozie, este complet deosebit de biografismul fantasmatic al Svetlanei Carstean, dar granita '89 le segmenteaza vietile in puncte diferite, decisive pentru traseul rememorarilor ulterioare. Pe unii, Revolutia i-a prins pionieri, daca nu soimi ai patriei; aproape copii, aproape fericiti, in universul lor infantil, in lumea aceea sinistra a socialismului crepuscular. Ceilalti au apucat insa si faza utecista, si anii unei maturizari accelerate, in aceeasi Epoca de Aur ce parea sa nu se mai sfarseasca. Inainte de a fi un simbol al poeziei Svetlanei Carstean, menghina a fost o parte integranta a
