Servite ca atare, deshidratate, prăjite sau în ulei, seminţele de susan sunt bogate în vitamine şi minerale şi sunt recomandate în special persoanelor vegetariene, pentru proprietăţile lor nutriţionale.

Susanul este o plantă erbacee anuală tropicală, cu înălţimea de unu-doi metri, fiind originar din India şi Africa. De acolo a ajuns în America, fiind transportat de sclavi. La început, el era folosit pentru a îngroşa şi a da mai multă savoare diverselor feluri de mâncare. În prezent, seminţele de susan sunt folosite frecvent în bucătăria internaţională, în special în cea orientală. Cele uscate au un gust de nucă, mult intensificat prin prăjire. Culoarea acestora poate varia, dar, de obicei, sunt bej sau albe, după decorticare. Seminţele se vând uscate, întregi sau măcinate. Uleiul de susan oriental, închis la culoare, are un miros puternic de nucă şi este folosit în salate sau gustări reci, în special în Japonia, China şi Coreea, dar şi în supe sau în unele gustări calde. Susanul mai poate fi folosit în patiseriile din Vietnam, sub formă de nuga, sau pe pâine şi cornuri şi în prepararea unei specialităţi libaneze - pasta de tahini. În Orientul Mijlociu, seminţele de susan intră în compoziţia tradiţionalelor preparate halva şi humus. În Occident, uleiul de susan serveşte la fabricarea margarinei, a săpunului, a produselor cosmetice şi a anumitor medicamente. În India, seminţele de susan sunt considerate un simbol al imortalităţii.

Proprietăţi interesante

Susanul conţine tocoferol, un compus antioxidant, care poate forma vitamina E şi care ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor cardiovasculare. Sămânţa de susan este unul dintre alimentele care conţin cei mai mulţi lignani, nişte compuşi vegetali care au un rol asemănător cu cel al estrogenului şi care reduc riscul de cancer la colon şi prostată, precum şi cel de boli cardiovascula