La Manastirea Dervent, inaltata pe un gorgan de langa ostroavele Dunarii, ziua binecuvantata a Bunei Vestiri e asteptata intotdeauna cu bucate alese, intre care cele din peste se afla la loc de cinste
I se mai spune Manastirea "Crucii de leac". La Dervent, manastirea inaltata pe un gorgan de pamant ce are la poale curgerea domoala a apelor Dunarii ii primeste pe credinciosii care vin de-atata vreme sa-si caute alinare si sa-si vindece bolile trupului si ale sufletului. In orice ceas al zilei sau al noptii se intampla sa intri pe usa din laterala stanga a bisericii, gasesti langa "crucea de leac" un suferind care se inchina. Una dintre cele patru cruci "crescute din pamant", dupa traditie, purtand pe trupul ei ea insasi ranile facute de sabia mahomedana, vibreaza atunci cand te apropii cu credinta de ele. Palma intinsa, cu care le atingi, se umple de sageata unei flacari care binecuvanteaza. Si lecuieste, daca e credinta destula in inima ta...
Revenind - a cata oara? - la lacasul sfant de care este legat numele Sfantului Andrei (ceva mai sus, pe deal, se afla un izvor tamaduitor, despre care legenda spune ca ar fi zbucnit din pamant ca sa aline setea sfantului si pe a credinciosilor), am mangaiat intai cu privirea ghioceii care isi desfacusera floarea nevinovata in curtea bisericii. Apoi, urechea a prins, subtire, sunetul clopotului miscat usor de o pala de vant. Clopotul dinspre ostroave... Dupa care ochii s-au inaltat spre turlele bisericii si mana a infaptuit semnul crucii.
Am intrat mai intai sa ne inchinam la icoana facatoare de minuni, apoi sa ne reculegem la crucea de piatra, cu puteri tamaduitoare. Si-abia pe urma, dupa ce am racorit cerul gurii cu aghiazma - caci ziua trecuse in cuviincioasa postire -, ne-am indreptat... spre cuhnii. Stiam ca acolo il vom regasi pe parintele Casian, avea "ascultare" din partea parintelui stare
