Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În căutare de repere

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 6 decembrie 2013 ·

Începe un nou Campionat Mondial de handbal feminin. România are o "naţională" aproape nouă. Ce va ieşi din asta?

Ieri a fost ziua de naştere a Cristinei Vărzaru. E al doilea an consecutiv cînd fostul căpitan al "naţionalei" României nu se sărbătoreşte cu colegele de la lot, înaintea sau între meciurile vreunui Campionat Mondial sau European. Decembrie de decembrie, sezon după sezon, cînd venea ziua lui Varzi lumea ştia că pe undeva, prin Franţa, China, Danemarca, Macedonia ori Rusia zornăie nişte medalii. Şi că handbalistele române sînt printre favorite la a le cîştiga. Ziua lui Varzi era reperul, startul, bucata de tort care ridica glicemia şi anticipa sărbătoarea, indiferent că aceasta avea sau nu să vină.

Azi începe, într-adevăr, o nouă ediţie de Campionat Mondial. În Serbia, unde anul trecut au fost Europenele înzăpezite, încheiate pe locul 10. Chiar şi cu reperul rătăcit, rămas acasă din motive obiective, logice, începe un nou Mondial pentru România. Singura ţară care nu a lipsit de la nici o ediţie a campionatelor lumii, dar pe care a cîştigat-o o singură dată, în 1962.

De data aceasta, România nu mai e favorită la medalii. Aşa susţine toată lumea, de la casele de pariuri pînă la antrenorul "naţionalei", Gheorghe Tadici, care a recunoscut sobru că s-ar bucura pentru un loc 5 sau 6. E o ediţie de tranziţie pentru acest lot în care se regăsesc multe nume noi, unele în premieră absolută. Faţă de participantele la CE din 2012 sînt 7 schimbări, doar 9 jucătoare au rămas stabile, Ungureanu, Tolnai, Nechita, Dincă, Neagu, Brădeanu, Ţăcălie, Manea şi Pintea, iar dintre acestea numai cîteva au fost titulare.

Se schimbă lucrurile. A revenit, dintre "grelele" anilor trecuţi, Valentina Ardean Elisei, care a născut la începutul anului. Dar tot se schimbă lucrurile. Şi e firesc să fie aşa. Au venit nume noi, jucătoare tinere şi foa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°