Preşedintele PDL Vasile Blaga a răspuns afirmaţiilor liberalului Sorin Roşca Stănescu privind finanţarea campaniei electoare a alianţei DA. Liderul democrat-liberalilor spune că această alianţă a avut doar conturi în lei.
„Cum poţi să discuţi inepţii de genul ăsta? În 2004, Sorin Roşca Stănescu să se chinuie şi să afle că Partidul Democrat de la acea vreme a fost în alianţă cu PNL şi că preşedinte delegat al PNL era Tăriceanu şi că aveam doi mandatari financiari: pe domnul Albu şi pe domnul ministru Voicu. Iar dacă cineva ne-ar fi pus la dispoziţie aceste sume absolut incredibile, cine ar fi fost, la o adică, atât de iresponsabil încât să procedeze în acest mod? De altfel, să ştiţi, Alianţa Dreptate şi Adevăr nu a avut decât conturi în lei“, a afirmat Vasile Blaga.
Sorin Roşca Stănescu susţine că Alianţa DA a deschis un cont la Bancpost Bucureşti, în zilele de 4, 12 si 19 noiembrie, unde a fost transferată suma de 7 milioane de dolari. „Preşedintele PD era, în 2004, Traian Băsescu care, în acelaşi an, a candidat la funcţia prezidenţială şi a reuşit, la limită, să-l învingă pe contracandidatul său Adrian Năstase. Preşedintele PNL era Theodor Stolojan, cel care a abandonat cursa pentru Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu“, a declarat Sorin Roşca Stănescu.
Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat şi a început o investigaţie în urma afirmaţiilor senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu potrivit cărora Alianţa DA ar fi beneficiat la alegerile prezidenţiale din 2004 de finanţări ilegale, al căror beneficiar direct a fost preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este un „mincinos prost“ care ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a fost înalt „prea sinucisul Adrian Năstase“.
„Sper să aibă d