Municipalitatea sibiană a dezbătut astăzi şi supus aprobării Consiliului Local majorarea preţurilor practicate în pieţele sibiene de nou înfiinţata societate comercială SC Serviciu Pieţe SA.
CITIŢI ŞI
Grad de ocupare mare în pieţele din municipiul Sibiu
Astfel, taxa pentru închirierea platourilor până la 50 metri pătraţi, creşte de la 1,24 lei mp/zi la 1,3 lei mp/zi, taxa pentru închirierea tonetelor, chioşcurilor din tablă sau lemn, creşte de la 1,86 lei la 1,9 lei mp/zi, taxa pentru vânzare de animale şi păsări, de fiecare animal sau pasăre creşte de la 3,7 la 3,8 lei animal/zi, taxa pentru ocuparea locurilor publice cu mijloace de transport spre vânzare în cazul autoutilitarelor, autoturismelor sau microbuz, creşte de la 24,8 lei la 25 de lei pe zi. Şi taxa pentru intrarea persoanelor în târgul Obor se majorează de la 1,2 la 1,3 lei de persoană.
Taxa pentru parcare comercianţi şi producători creşte de la 3,7 lei la 3,8 lei pe zi, iar taxa de intrare la WC public, creşte de la 0,6 lei la 0,7 lei pentru fiecare persoană.
Reprezentanţii primăriei au motivat aceste majorări prin creşterea TVA-ului şi rotunjirea sumelor cu două zecimale, pentru a mai bună desfăşurare a încasărilor. “În urma aplicării taxei pe valoare adăugată sumele rezultate cuprind două zecimale după virgulă, fapt ce îngreunează încasarea corectă a taxelor şi tarifelor şi emiterea restului corespunzător. Considerăm că o rutunjire a anumitor taxe şi tarife este necesară şi utilă pentru o mai bună şi corectă desfăşurare a activităţii” arată consilierii locali în actul normativ. Decizia a fost aprobată astăzi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: