Creşterea cotaţiilor mondiale şi accizele mari, un cocktail care poate arunca preţul carburanţilor la 5 lei/litru, în perioada următoare Accizele şi taxele reprezintă aproape
Creşterea cotaţiilor mondiale şi accizele mari, un cocktail care poate arunca preţul carburanţilor la 5 lei/litru, în perioada următoare
Accizele şi taxele reprezintă aproape jumătate din preţul la pompă al carburanţilor. Companiile petroliere avertizează din nou că, dacă nu se reduce povara fiscală, preţurile vor continua să crească vertiginos.
Statul va trebui să reducă, în următoarele câteva luni, nivelul accizelor pentru carburanţi, altfel preţul acestora va ajunge la 5 lei pe litru, a declarat, ieri, preşedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. El a explicat că piaţa petrolieră românească nu poate fi deconectată de la cea mondială, iar dezechilibrul între resursele de ţiţei şi presiunea pe consum, venită mai ales din partea Asiei, este tot mai accentuat. Situaţia se aplică şi în România, unde producţia de petrol este de circa 4,5 milioane tone pe an, iar consumul este de 14 milioane de tone.
"Singura soluţie este scăderea taxelor asupra produselor petroliere. Accizele trebuie să fie egale şi la benzină, şi la motorină, pentru că acum una este impozitată mai mult decât cealaltă. Această măsură ar trebui luată în următoarele câteva luni, altfel ajungem la un preţ de 5 lei pe litru", a spus Patriciu.
Cotaţia actuală se vede în preţurile viitoare
În acest moment, acciza la benzină este mai mare decât la motorină. Totuşi, creşterea cererii de motorină a făcut ca preţul acesteia să depăşească preţul benzinei.Orice creştere a costului materiei prime de 10% se reflectă într-o majorare cu 5% a preţului la pompă, în maximum 45 de zile. "Azi consumatorii nu plătesc ţiţeiul la 112 dolari pe baril (cotaţia înregistrată la începutul săptămânii - n.r.), ci la 98