Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE - Ponta: Mă bucur să-i dau o mână de ajutor lui Dragnea. Dragnea: Prietenul şi camaradul meu, Victor Ponta, s-a ţinut de cuvânt

Publicat in Mediafax, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Alexandria, la lansarea candidaţilor USL din Teleorman, că a venit la acest eveniment pentru a-i da o mână de ajutor lui Liviu Dragnea să fie ales în Parlament, arătând că şi el a primit de la Dragnea tot ajutorul de care avea nevoie.

"Mă bucur să fiu azi aici ca să-i dau o mână de ajutor lui Liviu Dragnea ca să fie ales deputat. Am primit de multe ori ajutorul de care aveam nevoie de la Liviu, am primit întotdeuna ajutorul de care aveam nevoie de la senatorul dumneavoastră Crin Antonescu", a spus Ponta.

El a arătat că este momentul să se facă dreptate până la capăt şi să se câştige alegerile parlamentare.

"Azi e un moment bun pentru Alexandria, pentru Teleorman şi pentru România, este momentul în care ne pregătim să facem dreptate până la capăt, să câştigăm alegerile parlamentare, să ne ţinem de cuvânt mai departe, aşa cum ne-am ţinut până acum, când am spus că dăm înapoi pensiile, salariile, când am spus că deschidem spitale", a spus Ponta.

Liviu Dragnea şi Crin Antonescu se numără printre candidaţii USL în judeţul Teleorman, secretarul general al PSD vizând un mandat de deputat, iar preşedintele PNL unul de senator.

Dragnea: Prietenul şi camaradul meu, Victor Ponta, s-a ţinut de cuvânt: autostrada Sudului va începe

Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a ţinut să-i mulţumească, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor USL de la Teleorman, premierului Victor Ponta, despre care a spus că este "prietenul şi camaradul" său, pentru că şi-a ţinut promisiunea, iar construcţia autostrăzii Sudului va începe.

"Aici, pe această scenă, primul-ministru, un om de cuvânt, prietenul meu, camaradul meu, a răspuns la o întrebare de-a mea, că da, autostrada Sudului va începe. Şi la începutul lunii decembrie, aici, la Alexandria, se va semna documentul care va iniţia măsură

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 50 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 24 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 46 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 34 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 46 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°