Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care a blocat intrarea României în Schengen, sprijinit financiar de organizații anti-islamice din SUA

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 11 septembrie 2012 ·

Politicianul olandez de extremă dreapta Geert Wilders ar fi primit susținere financiară din partea mai multor grupuri anti-islamice din Statele Unite, potrivit unui articol publicat de agenția de presă Reuters. Cea mai mare parte a acestora sunt conduse de persoane cunoscute pentru vederile pro-israeliene și anti-arabe, având un punct comun cu discursul lui Wilders. Sursa: www.rnw.nl

Una dintre aceste organizații este, potrivit Reuters, Forumul pentru Orientul Mijlociu (Middle East Forum), al cărei director a recunoscut că a finanțat apărarea lui Wilders, în 2010 și 2011, în fața acuzațiilor de incitare la ură rasială aduse de procurorii din Amsterdam.

Politicianul, lider al Partidului pentru Libertate, a câștigat procesul care îi fusese intentat, fiind apărat de un controversat avocat olandez, Bram Moskowicz, printre ai cărui clienți s-au mai numărat personaje controversate ca președintele surinamez Desi Bouterse, condamnat în lipsă pentru trafic de droguri sau Willem Holleeder, unul dintre cei mai cunoscuți mafioți olandezi, condamnat pentru infracțiuni ca răpire și șantaj și bănuit și de crimă.

David Horowitz, un alt activist anti-islamic, fondator al mai multor organizații non-guvernamentale, l-a invitat în 2009 pe Wilders să țină două discursuri, unul în Los Angeles și unul la Universitatea Temple din Philadelphia. În afară de suma convenită pentru discursuri, acesta a trebuit să plătească și paza politicianului de extremă dreapta, prezența sa stârnind proteste în rândul studenților din Philadelphia.

Printre fanii lui Wilders se numără și Anders Breivik

Potrivit lui Horowitz, tot din Statele Unite au venit și o parte a banilor cu care Wilders a plătit avocații în 2009, atunci când Guvernul britanic i-a interzis intrarea în această țară, pentru proiecția filmului său Fitna”, în care arăta scene de terorism peste care se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate

News.ro acum 14 minute
Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Adevarul acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 22 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°