Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu între Dr. Jekyll şi Mr. Hyde: testul Macovei

Publicat in Romania Libera, joi 28 februarie 2013 ·

Traian Băsescu are de dat un test esenţial mai puţin în faţa propriului partid, cât mai degrabă în faţa simpatizanţilor săi, a celor care au continuat să-l susţină în ciuda greşelilor, extravaganţelor sau compromisurilor sale: testul Monica Macovei.

Mulţi dintre cei care au rămas pro-Băsescu nu se regăsesc printre alegătorii PDL, dar în actuala conjunctură marcată de restauraţia foştilor securişti şi propaganda televiziunilor arondate politic, democrat-liberalii i-ar putea atrage de partea lor dacă ar conta pe Monica Macovei, ca preşedintă a partidului.

Traian Băsescu trebuie să se decidă repede cum îşi foloseşte influenţa pe care o mai are asupra partidului: dacă joacă totul pe Elena Udrea, aşa cum a lăsat deja să se înţeleagă sau dacă schimbă miza pe Monica Macovei.

În fond cele două democrat-liberale par să corespundă cu cele două personalităţi ale preşedintelui: Dr. Jekyll, cel bun, corect, ireproşabil şi opusul său Mr. Hyde, cel rău şi imoral. Macovei, luptătoarea împotriva corupţiei, inflexibilă şi austeră versus Udrea, adepta compromisului ca motor al politicii, flexibilă şi dependentă de lux. Traian Băsescu trăieşte aproape simultan cele două ipostaze, dar la lumina zilei, imaginea sa tinde mai degrabă spre Dr. Jekyll, de aceea alegerea pe care o are de făcut n-ar trebui să fie atât de complicată, în ciuda ataşamentului său faţă de frumoasa blondă care a învăţat de la el fără dificultate tertipurile şi şiretlicurile politicii autohtone.

Preşedintele ştie că PDL se află într-un punct mort, că din interiorul partidului nu sunt şanse să apară nici un fel de idei noi, care să suscite interesul publicului şi că nici favorita sa, nici actualul şef al democrat liberalilor nu reuşesc să iasă din banalitate prin propunerile sau discursurile lor. În schimb Monica Macovei are permanent proiecte şi idei pe care le lansează fie la Bruxelles, fie l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 54 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°