Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie pentru inlaturarea cancelarului Angela Merkel

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 15 iunie 2009 ·

Campanie pentru inlaturarea cancelarului Angela Merkel Partidul social-democrat a adoptat ieri, cu trei luni inainte de alegerile legislative din Germania, un program ce vizeaza inlaturarea de la putere a cancelarului conservator Angela Merkel, o misiune imposibila potrivit scrutinelor si sondajelor recente, relateaza France Presse. "Ideologia care ne-a dus catre criza economica nu ne poate oferi o solutie pentru aceasta criza", a declarat presedintele social-democratilor, Frank-Walter Steinmeier, in varsta de 53 ani, care a promis o campanie acerba impotriva lui Angela Merkel, in varsta de 54 ani, pe care a acuzat-o ca temporizeaza aceasta criza. "Avem solutiile potrivite pentru criza, sunt complet convins de acest lucru. Avem un program bun pentru viitorul tarii noastre (...) Germania are nevoie de un cancelar social-democrat (...) Vrem sa castigam si vom castiga la 27 septembrie", a precizat acesta.

Conducerea SPD (Partidul Social Democrat German) a adoptat deja un program electoral, aprobat ieri de delegati, care refuza scaderea impozitelor si prevad din contra un nivel mai mare de taxare a celor cu venituri mai mari si doreste instaurarea unui salariu minim care va fi de 7,5 euro pe ora. SPD, cel mai vechi partid german, s-a aflat 11 ani la putere, dar din 2005 a cedat in fata Uniunii Crestin Democrata si a Uniunii Crestin Sociala ale lui Angela Merkel, care conduce marea coalitie (CDU/CSU) formata in urma alegerilor in care social-democratii au acumulat cu un punct mai putin decat conservatorii (35,2 procente fata de 34,2 la suta). Potrivit ultimelor sondaje si scrutine, social-democratii se plaseaza cu zece puncte dupa conservatori, studiul realizat de Infratest Dimap atribuindu-le 25 la suta din intentiile de vot la alegerile legislative, fata de 36 la suta pentru CDU. Recent, SPD a suferit o noua infrangere in alegerile municipale in sapte din

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°