Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea condiţiei rromilor din judeţ este ţinta Prefecturii Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 2 iulie 2009 ·

O parte a activităţii conducerii Prefecturii Braşov se îndreaptă tot mai mult către schimbarea modului de trai şi creşterea acestuia pentru comunităţile de rromi din judeţul Braşov, primul pas în acest sens fiind organizarea unui grup mixt de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Biroului Judeţean şi Biroul Regional pentru Rromi. „Conform prevederilor legale, noi trebuie să intermediem legătura între romi şi proprietăţile pe care aceştia le deţin şi să îi implicăm în construcţia de locuinţe sociale. Aşa că grupul de lucru se va întruni lunar şi va discuta problemele existente ale acestei minorităţi”, susţine subprefectul Emil Niţă. Lucrurile au fost deja puse în mişcare. Pe lângă grupul de lucru, subprefectul Roxana Mânzatu (foto) spune că în Prefectura Braşov se lucrează deja la un proiect destinat îmbunătăţirii situaţiei rromilor din judeţ. Proiectul se numeşte „Să muncim împreună” şi va fi depus în scurt timp pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile menite a susţine programe de formare profesională a romilor în diferite meserii. „Pentru acest lucru mâine (astăzi – n.r.) vom avea o discuţie cu primarii din localităţile cu importante comunităţi de rromi. Vom discuta modul în care proiectul poate fi pus pe picioare şi cum pot beneficia de el cetăţenii de etnie rromă”, a adăugat Roxana Mânzatu. O parte a activităţii conducerii Prefecturii Braşov se îndreaptă tot mai mult către schimbarea modului de trai şi creşterea acestuia pentru comunităţile de rromi din judeţul Braşov, primul pas în acest sens fiind organizarea unui grup mixt de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Biroului Judeţean şi Biroul Regional pentru Rromi. „Conform prevederilor legale, noi trebuie să intermediem legătura între romi şi proprietăţile pe care aceştia le deţin şi să îi implicăm în construcţia de locuinţe sociale.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 26 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 41 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 47 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 54 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°