Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podurile din Budapesta

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Capitala Ungariei, cu cele nouă poduri peste Dunăre, a fost inclusă de UNESCO în patrimoniul universal, pentru frumuseţea acestora şi splendoarea monumentelor din citadelă. Sursa: Adrian Pîclişan

Budapesta are 14 poduri rutiere, dintre care nouă leagă ambele maluri, oraşul nou de cel vechi, Buda de Pesta. Alte cinci poduri duc pe insule. Celor care vin pentru prima dată în Budapesta, recomandarea obligatorie este să facă un tur de oraş, noaptea.

Felinarele străzilor sunt aprinse, palatele uriaşe strălucesc în lumina policandrelor de cristal, iar în faţa lor, călcaţi şi scobiţi în uniforme roşii, valeţii aşteaptă oaspeţii hotelurilor de lux. În unele, preţul unei camere poate avea, în euro, mai mult de trei zerouri. Nimic însă nu egalează frumuseţea podurilor peste Dunăre, iluminate feeric pe timp de noapte.

Podurile budapestane au început să fie construite abia cu un secol şi jumătate în urmă. Au fost date pe mâna celor mai mari artişti ai epocii, astfel că au rezultat minuni arhitectonice în faţa cărora orice alt calificativ păleşte. „În anul 1976, traseul podurilor dunărene din Budapesta a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Dunărea cea monumentală despică în două metropola cu două milioane de locuitori: Buda, cu munţi şi văi, şi Pesta, de şes. Cine a avut prilejul să vadă această panoramă cu luminile ei de seară ştie de ce“, întăreşte Ştefan Horvath, patronul unei agenţii de turism din capitala maghiară.

Cel mai nou pod peste Dună re a fost dat în folosinţă în octombrie. Se numeşte Megyeri şi face parte din autostrada M0, cea care ocoleşte capitala Ungariei. Cu o lungime de 1.861 de metri, monumentul a devenit cel mai lung pod peste porţiunea maghiară a fluviului. Are şase benzi de circulaţie, câte trei pe fiecare sens, trotuar şi un velodrom care se conectează la EuroVelo 6 (Nantes-Constanţa).

Emble

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 23 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 37 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 28 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 37 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°