Strategiile care mai de care mai creative, insa lipsite de viziune practica, nu ne-au fost niciodata straine.

Romanul este inventiv prin excelenta, asa ca nu mai mira pe nimeni faptul ca la tot pasul in jurul nostru intalnim rezolvari pentru orice probleme cotidiene, de la jocul echipei nationale de fotbal pana la reforma in justitie, invatamant sau sanatate.

Trist este ca vehicularea de solutii-minune a trecut demult granita suetelor la colt de bloc, ajungand sa fie insusita de unii oameni politici si dusa in unele cazuri la nivel de strategie de guvernare. Media este inundata periodic de solutii care mai de care mai inovatoare, reformam si re-reformam incontinuu totul, in loc sa acordam atentie problemelor cu adevarat reale care isi asteapta rezolvarea.

Nu mai departe de zilele trecute, presa a preluat propunerea secretarului de stat Liviu Voinea, de introducere a procedurii denuntatorului fiscal, in scopul cresterii incasarilor bugetare. Principial, orice metoda de crestere a veniturilor bugetare trebuie privita in mod constructiv si sprijinita, in masura in care aceasta metoda este fezabila si poate fi transpusa in practica. Totusi, intr-o tara in care denuntul ne duce cu gandul la vremurile de dinainte de 1989, reprezentand o practica de care multi sunt ingroziti, iar denuntatorii de alta data sunt infierati si categorisiti in corpore cu apelativul de turnatori, adoptarea unei astfel de strategii ar fi total nefericita si nu ar face decat sa nasca tensiuni sociale inutile, cata vreme denuntatorul roman ar fi mai degraba motivat nu de spiritul civic, ci de o vendeta cu “bogatasii corupti”.

La aceasta se adauga faptul ca adoptarea unor proceduri concrete pentru aplicarea propunerii domnului Voinea ar fi foarte complicata, cata vreme ar fi de reglementat aspecte sensibile precum dreptul organelor fiscale de a perchezitiona proprietatile