Nici nu se putea imagina un moment mai prost pentru iniţiativa legislativă de mărire a salariilor personalului diplomatic decât acesta în care, în paginile ziarelor a erupt „scandalul Jaccuzzi”. Adică darea „în vileag” (e un fel de a spune) a mail-urilor personale ale doamnei ambasador Vulpe de la Mexico City.

Un jurnalist australiano-român, care o cunoştea pe doamna Vulpe încă de pe când aceasta se afla la post în Canberra, a făcut cunoscute – într-un mod nu prea onorant – amănunte picante din viaţa şi activitatea doamnei ambasador. Cum a intrat în posesia lor – ar cam fi treaba justiţiei, pentru că operaţiunea reprezintă, în mod evident, o încălcare a dreptului la intimitate. De ce au reluat unele ziare povestea, este şi asta o chestiune de discutat, în care va prevala însă faptul că atâta timp cât este persoană publică, deţinătoarea unui mandat, doamna ambasador îşi pune viaţa personală în slujba misiunii pe care o îndeplineşte. Spuneam că povestea asta pică extrem de prost pentru Cioroianu şi compania, venindu-i însă ca o mănuşă preşedintelui Băsescu, care s-a opus acestei formule de „discriminare pozitivă” a diplomaţilor faţă de restul funcţionarilor publici. Ca în bancul cu rabinul, şi diplomaţii au dreptate, că trebuie să corespundă unor standarde, inclusiv materiale, prin fişa postului, şi preşedintele, că n-ar trebui să existe legi speciale pentru o categorie sau alta de salariaţi. Mai neplăcut este faptul că amănuntele picante din corespondenţa doamnei ambasador induc ideea că diplomaţii noştri duc o viaţă de huzur, uşuratică, aranjându-şi problemele personale în jaccuzzi-ul pus la dispoziţie de la buget. Pică prost şi vizita exotică a preşedintelui Camerei, Olteanu, aflat în turneu prelungit într-o zonă fără nici un fel de perspectivă economică (pentru noi) şi politică (tot pentru noi). Nu mai vorbesc de faptul că deşi noi ţinem o misiune diplomatică