...ne da poeta exilata in SUA*: jocuri neinocente caci,
dincolo de aspectul lettrist-permutational, au o clara coloratura polemica la adresa vetustului in poezie, a pasunismului, neaosismului, melodramatismului intimist...
Inteligenta poetei preia cliseele rostirii artizanale si, translandu-le fonic-alegoric, fara a le rupe cu totul de inteligibilul limbii romane (verbele si substantivele - chiar inventate - isi pastreaza terminatiile conjugarilor si, respectiv, declinarilor, conjunctii, prepozitii, adverbe, apar cand si cand ca atare, topica este cea a limbii romane), le expune ridicolului unui continut apropiat de zero. Si parca nefiind de ajuns demolarea limbajului, poeta isi exerseaza ironia si pe seama formelor genului liric (balada, rondel, sonet), creand fantasmagorice siraguri de vocabule care ne readuc in minte - ca-ntr-o anamorfoza bufa - autori si stiluri, cu tot arsenalul poeziei clasice, toate strabatute de unda de cinism ghidus cu care copiii deseneaza barba si mustati distinselor portrete dintr-un dictionar.
Daca Mircea Cartarescu in Levantul a reinventat o epoca prin mimetism voit al formelor si continutului, badinajul fiind inclus in proiectul insusi al volumului (asa cum nu te mai poti azi scufunda intr-o mina fara echipament modern), Nina Cassian, neintentionand exhaustivul, se joaca intr-un mod mai radical, renuntand complet la continut, demonstrandu-ne doar goliciunea formelor si a limbajelor sau, dimpotriva (subtilitate si a lui Isidore Issou), taria de nezdruncinat a formelor. Sa te joci inventand un dialect-mutant, o limba romana proiectata-n grotescul cine stie caror bolgii (supra) (infra)terestre, iata o aventura la care putini s-ar incumeta. Si ce este remarcabil in acest adevarat tur de forta e recunoasterea instantanee a "formei ca deformare" si, drept urmare, rasul perplexat, asemanator celui ce realizeaza bru
