Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia Boemă prezintă femeile din cărţi

Publicat in Jurnalul, joi 17 martie 2011 ·

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen FILIA iniţiază Aca­demia Boemă, edi­ţia întâi. Miercuri, 23 martie, ora 19:00, orga­ni­zatorii vă invită la Café BOHÈME, la o dis­cu­ţie necon­ve­n­ţio­nală cu scriitoarea No­ra Iuga (fo­to). Modera­toare vor fi poeta Mi­ru­na Vlada şi pre­şedinta Centrul FILIA, Oa­na Băluţă.

„Ne plângem tot timpul că spaţiul public nu ne oferă modele feminine veritabile, ci doar femei-obiect, însă uităm adesea că ţine de noi să alegem altceva şi să ne cultivăm alte modele, pe care le avem în jurul nostru din plin. Ne pro­punem astfel ca o dată pe lună să invităm la o cafea câte o femeie care s-a remarcat în domeniul său, care ne inspiră, şi în faţa căreia să reînvăţăm să facem exerciţii de recunoştinţă şi apreciere”, spun organizatorii

. Primele ediţii vor fi dedicate descoperirii femeilor fascinante care se ascund după coperţi şi anume scriitoarelor contemporane din România. „Nu puteam începe mai glorios această serie de întâlniri decât invitând-o la o cafea pe provocatoarea Nora Iuga.” Evenimentul e deschis publicului care vrea să o cunoască pe femeia Nora Iuga prin intermediul scrii­toarei Nora Iuga. Vor fi discuţii li­bere şi necenzurate despre copilărie, feminitate, erotism, ficţiune, căsnicie, dragoste, Berlin, Bucureşti. Este, de asemenea, şi o ocazie deosebită pentru a achiziţiona cele mai re­cente volume de poezie şi proză cu autograful autoarei.

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen FILIA iniţiază Aca­demia Boemă, edi­ţia întâi. Miercuri, 23 martie, ora 19:00, orga­ni­zatorii vă invită la Café BOHÈME, la o dis­cu­ţie necon­ve­n­ţio­nală cu scriitoarea No­ra Iuga (fo­to). Modera­toare vor fi poeta Mi­ru­na Vlada şi pre­şedinta Centrul FILIA, Oa­na Băluţă.

„Ne plângem tot timpul că spaţiul public nu ne oferă modele feminine veritabile, ci doar femei-obiect, însă uităm adesea că ţine de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°