Lupta pentru succesiunea lui Gheorghiu-Dej ramane un episod controversat si tenebros din dinamica sectei revolutionare numita PCR. S-a scris mult pe acest subiect, versiunile diversilor actori se contrazic adeseori. Cartea regretatului politolog elvetian Pierre du Bois, “Ceauşescu la putere. Anchetă asupra unei ascensiuni politice” (Humanitas, 2009, traducere de Ioana Ilie), este o incursiune temerară în istoria comunismului românesc. Se propune o explorare lucida a unui moment crucial din istoria dictaturii de la Bucureşti – lupta pentru mantia lui Gheorghiu-Dej şi modalităţile prin care cel mai tânăr membru al Biroului Politic, Nicolae Ceauşescu, a reuşit să acapareze puterea absolută. Sigur, cum imi scria profesorul Virgil Nemoianu, a existat o scurta perioada cand premierul Maurer a putut incuraja o anumita deschidere, dar aceasta n-a durat mai mult de trei ani. Cultul noului lider a demarat instantaneu, viziunea sa neo-stalinista a avut un rapid si previzibil castig de cauza.
Lucrarea este o fascinantă investigaţie privind universul de intrigi şi manipulări care explică felul cum se structurează relaţiile de putere în momente de criză. Se ştie că până la reunirea Plenarei CC, care urma să desemneze un succesor, jocurile fuseseră făcute. Un grup restrâns decisese asupra destinelor a milioane de oameni, oferindu-i cu funestă lipsă de responsabilitate puterea unui personaj care s-a dovedit nefast. Restul, votul unanim al membrilor Comitetului Central, nu era decât ritual vid de sens, exerciţiu mecanic menit să perpetueze mitologia „centralismului democratic”.
Profesorul de la Institut d’Etudes Internationales din Geneva a reuşit să intervieveze in anii 90 câţiva dintre potentaţii regimului Dej – Gh. Apostol, I. Gh. Maurer, Paul Niculescu- Mizil, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Fazekas János, Mihail Florescu, chiar şi pe ideologul-şef, Leonte Rău
