Zilele trecute conversam cu Sergiu Nicolaescu despre un scenariu de film pentru anii de sfîrşit ai ceauşismului şi i-am amintit nuvela "Cutia de ghete" scrisă de Titus Popovici. Nuvela, apărută în 1990, ne plasează simplu şi direct în atmosfera frigului îndurat de oameni şi copii pînă şi în maternităţi, de dragul "raţionalizării energiei" atît de brutal impusă de regim.
Zilele trecute conversam cu Sergiu Nicolaescu despre un scenariu de film pentru anii de sfîrşit ai ceauşismului şi i-am amintit nuvela "Cutia de ghete" scrisă de Titus Popovici. Nuvela, apărută în 1990, ne plasează simplu şi direct în atmosfera frigului îndurat de oameni şi copii pînă şi în maternităţi, de dragul "raţionalizării energiei" atît de brutal impusă de regim. Un tată (Ion Popescu, adică oricare dintre noi) este anunţat de moartea copilului său (o fetiţă), survenită într-o asemenea maternitate neîncălzită. Acolo însă i se spune că nu poate primi certificat de deces pentru nou-născutul deoarece maternitatea nu are voie să înregistreze încă un deces, peste norma impusă de cei de la partid. "Minunatele realizări" ale regimului socialist pentru copiii ţării ar fi fost în pericol! Tatăl îşi primeşte copila, moartă, într-o cutie de ghete. El vrea să-şi înmormînteze creştineşte copilul şi pleacă, cu tramvaiul şi cutia de ghete în braţe, spre un cimitir. Acolo află că nu-l poate înmormînta pentru că nu posedă certificat de deces. Îngrozitoarea peregrinare cu tramvaiul şi cutia de ghete continuă spre alte cimitire, unde primeşte acelaşi refuz. Învins, tatăl îşi înmormîntează copila, singur, într-un loc ca o rîpă.
Ar fi trebuit, ar fi fost chiar foarte bine, ca Revoluţia Română să nu aibă loc, iar schimbarea să vină fără violenţă şi restabilirea drepturilor omului să se fi născut doar din zguduirea conştiinţelor. "Cutia de ghete" ne spune mai puternic decît orice discur