Ţara lui "bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război". Ţara căreia până şi Baiazid i-ar plânge pe umăr. Nici măcar n-ar trebui să-i mai spunem ţara lu’ Papură-Vodă.
Pentru că nu e urmă de umor aici: sub domnia lui Ştefăniţă-Vodă al Moldovei, din cauza foametei, lumea mânca pâine din papură măcinată şi de aceea domnitorul a fost poreclit Papură-Vodă. Ieri seară s-a pus grâu la încolţit. Cine a vrut să pună sau şi-a amintit că se pune grâu la încolţit în seara premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (se poate pune şi azi, nu-i supărare). Se spune că e bine ca fiecare membru al familiei să îşi semene propriul grâu în ghivece sau în diverse farfurioare. Fiecare bob reprezintă o dorinţă pentru anul ce urmează să vină. Probabil nimeni, dar nimeni, n-a pus în vreun bob de grâu vreo dorinţă pentru ţară. Şi cum să pună, când ea, ţara, nu poate fi în bobul de grâu, ci în bobi. În noaptea sărbătorii, în unele sate, fetele îşi pun sub pernă 41 de boabe de grâu ca să-şi viseze ursitul şi dacă viseaza că le ia cineva grâul, se vor mărita. O fi bine că România nu e fată, ci ţară? Se mai spune că în noaptea Sfântului, strigoii dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Şi se bat cu strigoii vii, cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc după zgârieturile de pe faţă. Oare? În ţara în care până şi strigoii nu mai pot fi goniţi cu usturoi? Ţara care, uneori, are de ales între a fi urnă de vot sau urnă funerară. Nu am vârsta şi nici tupeul să vorbesc cum trebuie despre România, locul unde dacă bunica mea moare mâine, nu am unde să o îngrop. Românie, Românie, când te uiţi la mine drept, îmi scoţi inima din piept!
Ţara lui "bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război". Ţara căreia până şi Baiazid i-ar plânge pe umăr. Nici măcar n-ar trebui să-i mai spunem ţara lu’ Papură-Vodă.
Pentru că nu e urmă de umor aic
