Walter Mazzari a anunţat, duminică seară, după ultima etapă din campionatul Italiei, că va părăsi postul de antrenor al echipei Napoli, informează AFP.
"Îmi închei ciclul meu la Napoli, mulţumesc tuturor, aceşti patru ani au fost fantastici, dar am luat decizia. Mulţumesc preşedintelui Aurelio De Laurentiis, cate a încercat până în ultimul moment să mă convingă să rămân. Însă, eu cred că este bine să schimb aerul", a declarat Mazzarri la canalul Sky Sport.
Mazzarri, 51 de ani, a ajuns la Napoli în 2009 şi a obţinut două calificări în Liga Campionilor, reuşind câştigarea Cupei Italiei în 2012.
În acest sezon, Napoli a încheiat pe locul doi, campionatul fiind câştigat de Juventus Torino.
Mediafax