Peste 300 de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti vor picheta, miercuri, între orele 13 şi 15, sediul instituţiei, potrivit b1.ro.
Protestul este organizat de mai multe sindicate sau organizaţii ale şoferilor de la RATB, dar şi sindicatul uzinei de reparaţii a RATB.
Sindicaliştii cer şi condiţii mai bune de muncă şi recunoaşterea bolilor profesionale. De asemenea, aceştia cer conducerii RATB un plan pe termen mediu şi lung şi să li se permită participarea ca observatori la negocieri.