Consiliile local şi judeţean s-au orientat ca împreună, pe baza unui protocol, să pună bazele unei strategii de dezvoltare a sportului juvenil braşovean. Proiectul a primit acceptul comisiilor de sport ale celor două foruri şi urmează să fie aprobat în plen.
Principiul este sprijinirea sportului juvenil şi a celui de masă ca bază de selecţie pentru sportul de performanţă,dezvoltarea de programe şi proiecte sportive comune în vederea atrageri tineretului spre practicarea sportului,organizarea de competiţii sportive.
Primele acţiuni care decurg din acest protocol sunt amenajarea şi întreţinerea unor terenuri de sport destinate sportului de masă, folosirea bazelor sportive administrate de municipalitate pentru antrenamente şi meciuri ale sportivilor aparţinând CS Þara Bârsei iar ca obiectiv pe termen mediu, susţinerea comună a tuturor activităţilor legate de desfăşurarea în bune condiţiuni a Festivalului Tineretului European din 2013.
Preşedintele comisiei de sport şi tineret din Consiliul Judeţean, Dragoş Crăciun a declarat în acest sens: ”Dorim să amenajem terenuri adresate tineretului din cartiere , să aibă un loc unde să practice diferite sporturi.Bazele vor fi admnistrate de Primărie şi nu se va percepe taxă pentru folosirea lor”. O iniţiativă demnă de luat în seamă pentru a da posibilitatea tinerilor de a se destinde şi nu în ultimul rând de a găsi noi elemente de valoare pentru sportul de performanţă. Consiliile local şi judeţean s-au orientat ca împreună, pe baza unui protocol, să pună bazele unei strategii de dezvoltare a sportului juvenil braşovean. Proiectul a primit acceptul comisiilor de sport ale celor două foruri şi urmează să fie aprobat în plen.
Principiul este sprijinirea sportului juvenil şi a celui de masă ca bază de selecţie pentru sportul de performanţă,dezvoltarea de programe şi proiecte sportive comune în vederea atrager